Publicat pe

Despre ciocolata, dragoste si Craciun

 

Dragii şi dragile mele,

 

Astăzi vă prezint un proiect la care am lucrat în ultimele săptămâni, asta pentru că mi-am dorit de mult timp să scriu o poveste de dragoste învăluită de speranţă, magie şi miracol, ingrediente specifice Crăciunului. Ce-ar fi Crăciunul fără magie? Cum ar arăta o viaţă trăită fără spiritul acestei sărbători? Seacă, rece, lipsită de dulceaţă şi un val de dragoste. Nu-i aşa că acum ne loveşte cu putere dorinţa de a iubi şi de a fi mai buni?

Cu gândul la ciocolata caldă, la ciocolată – fructul păcatului, la dragostea ce poate lua naştere în inimile a două persoane, la puritate, bunătate, miracole, zăpadă, frigul ce-ţi îngheaţă obrajii, plăcinte fierbinţi şi aromate, colinde… am dat naştere poveştii de dragoste dintre Julia Bailey şi Duncan McKendrick, în „Ciocolată, dragoste şi Crăciun„. Ea este o femeie rece, el un bărbat dornic să o înveţe să iubească din nou. Mai mult decât atât, la mijloc stă un secret ce-i leagă şi este la doar câteva zile distanţă de a fi scos la iveală. Nu o să ofer nici cel mai mic indiciu, ci vă las să vă imaginaţi tot felul de scenarii şi ipoteze, să citiţi şi să descoperiţi singuri.

 

Mai multe detalii aici (clic).

 

Lectură plăcută!

Cu recunoştinţă şi îmbrăţişări calde,

Anne K. Joy

 

Publicat pe

Ciocolata, dragoste si Craciun de Anne K. Joy

 

Ciocolată, Dragoste şi Crăciun

(cumpăra cartea de aici)

 

Nr. Pagini: 209/226

Nr. cuvinte: ~57000

Data apariției: 23 noiembrie 2017

Anul acțiunii: 2017

Locația: Salt Lake City, Utah, SUA

Personaje principale: Julia Bailey, Duncan McKendrick

Gen: Romantic

 

Descriere:

„Salt Lake City, Utah, SUA, 2017

Julia Bailey este o femeie nefericită şi nu se sfieşte să-şi recunoască acest lucru. S-a căsătorit tânără, dar mariajul a durat relativ puţin, soţul ei fiind ucis într-un schimb de focuri. Deşi moartea lui Richard a avut un impact devastator asupra Juliei, ea a reuşit cumva să reziste durerii nimicitoare şi sentimentului de culpabilitate.

La trei ani după evenimentul fatal, Julia este complet schimbată. Este departe de femeia iubitoare şi dulce din timpul mariajului. Deţine o cafenea în Salt Lake City, o afacere pe care a reuşit să o ducă de la faliment la succes, însă la ce bun dacă inima îi este de gheaţă, iar în pragul sărbătorilor devine şi mai morocănoasă decât de obicei?

Însă, viaţa îi ia un alt curs odată cu apariţia lui Duncan McKendrick, care nu este deloc întâmplătoare. Mai mult decât atât, el îşi propune să o cucerească pe tânăra şi enigmatica văduvă, promiţându-şi să o readucă la viaţă. Desigur, ea opune rezistenţă, deşi ştie că astfel Duncan o va dori şi mai mult.

Să fie el bărbatul pentru care Julia îşi va schimba întreaga existenţă? Poate să readucă spiritul Crăciunului şi dragostea într-o inimă de gheaţă?

 

Coperta:

 

semn

 

 

Publicat pe

Dragoste in 30 de zile de Anne K. Joy

 

Dragoste în 30 de zile

(cumpără cartea de aici)

Nr. Pagini: ~160

Nr. cuvinte: ~30000

Data apariției: iulie 2016

Anul acțiunii: 2016

Locația: România

Personaje principale: Adele și David Antonov

Gen: Romantic

 

Descriere:

România, 2016

Adele: „N-aş fi crezut că m-aş putea îndrăgosti de primul străin care-mi va intra în casă. Un pahar cu vin, o melodie romantică şi o bătaie în uşă la miezul nopţii. În acest decor l-am cunoscut pe el… pe David Antonov.

Este bărbatul care m-a învăţat să mă eliberez de trecut şi să-l iubesc doar pe el. E egoist! Vrea să fiu dependentă de prezenţa lui. Când cad, David e acolo pentru a mă ridica şi îmbrăţişa, redându-mi puterea de a continua. Când am nevoie de dragoste, mi-o oferă de îndată, necondiţionat. De-ar şti cât de goală mă simt în lipsa lui!

 

David: „Ascund un mare secret faţă de femeia pe care o iubesc la nebunie, dar sunt obligat să duc lupta aceasta până la capăt. În fiecare zi mă trezesc în acelaşi pat cu ea, rugându-mă ca la finalul călătoriei să rămânem împreună, iar dragostea noastră să depăşească orice obstacol. Fără ea sunt un nimeni. Am nevoie de Adele, aşa cum plămânii sunt dependenţi de aer. Oare dragostea ne va salva?

 

Coperta:

 

Dragoste in 30 de zile coperta

semn

 

 

Publicat pe

Azi, maine si pentru totdeauna de Anne K. Joy

 

Azi, mâine și pentru totdeauna

(cumpără cartea de aici)

Nr. Pagini: ~304

Nr. cuvinte: ~67,000

Data apariției: octombrie 2017

Anul acțiunii: 2017 / 2018

Locația: USA: Salt Lake City și Mountain Home, Idaho

Personaje principale: Meredith Hathway și Dustin Woods

Gen: Romantic

 

Descriere:

USA: Salt Lake City și Mountain Home, Idaho, 2017-2018

Câteodată aparenţele sunt înşelătoare. La fel se întâmplă şi în cazul lui Dustin Woods. Este un om de afaceri şi un bărbat căruia îi plac femeile frumoase. De altfel, nu-i este deloc greu să obţină ce-şi doreşte. Viaţa lui perfectă este faţada în spatele căreia îşi ascunde trecutul tumultos. Şi-a jurat că nu va uita ce a făcut şi că nu se va ierta vreodată, asta până într-o noapte, când întâlneşte o femeie misterioasă.

Meredith Hathway este femeia pe care mulţi bărbaţi şi-o doresc ca amantă, ocupaţia ei fiind cea de damă de companie. Chiar dacă şi în cazul ei, aparenţele sunt înşelătoare, tot este catalogată ca atare. Acesta este motivul pentru care duce o viaţă retrasă, impunându-şi reguli stricte în privinţa clienţilor. Constrânsă de situaţie, Meredith acceptă târgul propus de Dustin, fără să ştie însă, că aşa se vor pierde, ca mai apoi să se regăsească ca două persoane complet schimbate. Mai mult decât atât, situaţia lor se complică într-un fel în care nici prin minte nu le-ar fi trecut. Pentru că mai devreme sau mai târziu, trecutul te ajunge din urmă.

 

 

Coperta:

semn